CRESTINI
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

Avocaţii şmecheriei - Nicolae Geantă

In jos

Avocaţii şmecheriei - Nicolae Geantă Empty Avocaţii şmecheriei - Nicolae Geantă

Mesaj Scris de Mircea Pele Sam Mar 05, 2011 11:45 pm

Un avocat american a cumpărat o cutie de ţigări, foarte rare şi deosebit de scumpe. Apoi, le-a asigurat printre altele şi împotriva incendiului. După vreo 30 de zile, fumând toate ţigările din cutie, şi fără să achite măcar prima tranşă a poliţei de asigurare, avocatul a solicitat companiei de asigurări să fie despăgubit, pe motivul că ţigările au fost distruse printr-o serie de „mici focuri”. Compania de asigurări a refuzat despăgubirea, invocând evident motivul că avocatul a... fumat ţigările. Avocatul însă nu a renunţat şi a chemat în judecată compania de asigurări, unde... a câştigat.

Administrând probatoriul, judecătorul a fost de acord cu societatea de asigurări, şi anume că cererea de despăgubire era cel puţin "neserioasă". Totuşi, el a reţinut faptul că avocatul deţinea o poliţă de asigurare pentru ţigări care garanta că acestea erau asigurate inclusiv împotriva focului, fără a defini ce este considerat a fi "foc acceptabil", iar societatea de asigurări a fost obligată să-l despăgubească pe asigurat. Ca să evite un proces lung şi costisitor, societatea de asigurări a acceptat sentinţa şi a plătit 15.000 $ avocatului pentru distrugerea ţigărilor în "incendiu”.

Imediat după ce avocatul şi-a încasat cecul, compania de asigurări a solicitat ca acesta să fie arestat pentru 24 de cazuri de incendiere. În urma propriei cereri de despăgubire şi a declaraţiei de la procesul anterior (folosite acum împotriva lui), avocatul a fost condamnat pentru incendiere intenţionată a bunurilor sale asigurate, şi, a fost condamnat la 24 de luni de închisoare şi o amendă de 24.000$.

Asemeni întâmplării trabucurilor distruse voit, uneori oamenii pretind că Dumnezeu nu ştie matrapazlâcurile lor. Deşi sfinţiţi de sângele Mielului, curvesc spiritual, apoi se şterg la gură ridicându-se ca şi cum n-ar fi făcut nimic. Ei ar dori să fie responsabil cerul pentru fiecare pas haihui, pentru fiecare nereuşită, dar distrug harul, mărturia creştină făcută la botez, jurămintele făcute la slujbele divine, sfinţirea oferită de cruce ori de împărtăşania cu Hristos. Ca şi soldaţii romani, trişorii creştinismului leagă pe Dumnezeu la ochi, apoi Îi cer să proorocească cine L-a lovit. Fură, mint, bârfesc, înşeală, sunt aroganţi, cruzi, neiertători, neiubitori, neimplicaţi, nemulţumiţi, dar... asiguraţi la biserică.

Cu poliţele iertării hristice, şmecherii avocaţi ai nelegiuirii vor veni într-o zi pe marea de sticlă să se plângă Domnului: „N-am făcut noi... atâtea în Numele Tău...” Şi vor dori despăgubire de la Mântuitorul Isus. „Aţi făcut voi, dar fără Mine! Eu, niciodată nu v-am cunoscut!”. Destinaţia lor finală va fi o închisoare. Nu una rece, nu umedă, nici în foamete şi nici în frig, ci în foc. Şi nu câteva luni, nici câţiva ani sau pe viaţă, ci o pedeapsă veşnică.


Nicolae Geantă

sursa: www.ciresarii.ro
Mircea Pele
Mircea Pele
Admin
Admin

Mesaje : 166
Data de inscriere : 05/04/2010
Varsta : 35
Localizare : Curtici

https://crestini.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum