România profundă - Nicolae Geantă

România profundă, scrie Mircea Platon în volumul A treia Forţă (unde îl are co-autor pe Ovidiu Hurduzeu), e România care nu se vede la televizor decât în chip de victimă. E România pe care au încercat s-o distrugă comuniştii vechi sau eurosocialiştii noi... Uneori, România profundă e un ţăran. Sau o stradă. Sau un nuc... România profundă e România împotriva căreia se mai duce război... E România născută din confluenţa nostalgiei pentru ce a fost, cu revolta faţă de ceea ce se distruge astăzi…

Nu văd în România profundă numai o victimă călcată în picioare de satrapi politici ori economici, care-i sug seva de suc verde, lăsând ţara ostenită la poarta spitalului de urgenţă. De asemeni, România profundă nu-i numai ţara care are o aversiune împotriva organizării, cum o numea Rădulescu-Motru, ci e electoratul care scârbit de manevrele politicului nu mai vrea să iasă la vot. România profundă nu e numai ţara şmenarilor, a politicienilor ce dorm în Arena Nesimţirii, cum defineşte Radu Paraschivescu Parlamentul, a aurolacilor ce dorm la metrou, a ţiganilor ce fură cablul de la calea ferată sau a pensionarilor ce se-mbulzesc la economate dimineaţa la 5.00.

România profundă e ţara cu laviţe la poartă, cum spune Vladimir Pustan, unde bătrânii noştri se strâng la şueta de seară, depănând amintiri din care picură dulceaţă cu miros de gutui. Şi cu victorii.

România profundă e rugăciunea unei bătrâne din Bărăgan, care spunea Petru Ţuţea, dacă e făcută cu sinceritate, devine mai puternică decât toate rugile unui episcop ce păstoreşte ţinuturi şi biserici întregi.

România profundă înseamnă ţara unde copiii aleargă desculţi, cu genunchii vineţi de căzăturile din cireş, jerpeliţi în albia râurilor sau la fotbal pe maidane. România profundă miroase a fân proaspăt cosit, a zmeură sălbatică şi-a tei înflorit. Este ţara cu lacrimi ce cad pe coada sapei, pe coporia coasei sau pe mămăliga înmuiată în lapte bătut.
România profundă e galop de sănătate prin iarba udă a dimineţii, e râul din spatele casei mult mai curat decât mii de piscine, e calul ce nechează când vede stăpânul la fânar, şi carele cu boi ce trec leneş şi nepăsătoare printre bolizii scumpi aduşi din Europa.

România profundă e toaca biserici, e clopotul ce cheamă poporul la slujbă. E predica pastorilor şi liturghia preoţilor, e mulţimea celor care se botează la maturitate, cu credinţă, scufundându-se în Isus Hristos. România profundă e biserica plină, unde oamenii încep călătoria fără bagaje, iertaţi de Tatăl care ne-a dăruit aceste meleaguri, dar şi altele veşnice unde se poate cina împreună cu El.

România profundă e tânărul sau tânăra care-şi predau viaţa lui Dumnezeu, pocăindu-se cu lacrimi care spală obrajii rumeni de soare, dar şi sufletul înnegrit de păcat.
România profundă e biserica ce posteşte deseori, iar cu banii rămaşi de la mâncare îndeasă sarsanalele săracilor, care aduc apoi binecuvântări lui Dumnezeu. Sau repară gardul văduvelor, cumpără ghiozdane orfanilor şi ridică altare în fiecare localitate mioritică. România profundă înseamnă creştinii plini de Duhul Sfânt, care urcă zilnic pe cei prăbuşiţi la nord de Dunăre spre Cerul imediat deasupra capului şi-a gliei străbune.

Sunt puţini acei care mai au speranţa de recuperare a moralităţii sau a celorlalte valori pierdute în neantul valah, cum numeşte Dan C. Mihăescu, România. Sunt puţini acei care văd ţara asta cu ambii ochi, care cred că pâinea ponto-carpatică e dulce. Sunt puţini care cred că România nu a ieşit de tot în afara civilizaţiei. Dar, atâţi cât mai sunt, fac treabă bună. Rugaţi-vă pentru ei!

Andrei Pleşu spunea că portretul naţional poate fi retuşat. Dar pentru asta trebuie, mai întâi să-i localizezi fisurile. Mai departe însă, filosoful nu ne spune nimic, nici o reţetă oricât de săracă. Nu-i suficient…

Fisurile le ştim deja, domnule Pleşu. Zi de zi, batalioane de români se chinuiesc să le astupe. Dar, Reparatorul cel mai dibaci, nu poate fi altul decât Isus Hristos. Fără El, România nu poate fi lipită. Numai slujindu-i cu patos, România va rămâne profundă. Altfel... se-afundă.


Nicolae Geantă
sursa: www.ciresarii.ro