CRESTINI
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

Viaţa fără Internet - Nicolae Geantă

In jos

Viaţa fără Internet - Nicolae Geantă Empty Viaţa fără Internet - Nicolae Geantă

Mesaj Scris de Mircea Pele Sam Iun 30, 2012 12:58 am

Fără Internet, s-ar răsfoi mai multe cărţi, ar dispare praful din biblioteci şi s-ar simţi în casă mirosul de arhivă. Iar fraţii şi-ar cumpăra măcar revista cultului.

Fără Internet, minţile ar fi mai curate, dragostea ar fi în trei dimensiuni, referatele din şcoli ar fi scrise de mână, (şi gândite cu capul!), iar paginile “fierbinţi” n-ar mai aduce temperatură părinţilor. Şi nici păstorilor.

Fără Internet, s-ar scrie cu mai multă teamă, am citi mai puţine prosti, pentru că mulţi anonimi îşi dau drumul la gânduri pe paginile virtuale, ascunşi sub un ID fals, dar cu pretenţii de învăţători ce merită luaţi în seamă.

"Fără Internet, nu am afla atât de repede cum fraţii noştri sunt batjocoriţi în bisericile lor de către cei care ne vizitează şi pentru care facem colecte generoase", spunea un blogăr creştin.

Fără Internet, am afla mai puţine patimi, păcate, greşeli... Trecutul dubios al unora, duplicitatea zilnică a lor. Şi..., i-am ierta mai repede.

Fără Internet, tinerii n-ar mai fi păsări de noapte şi s-ar scula dimineaţa devreme pentru muncă, pornografia nu s-ar răspândi cu viteza luminii, predicatorii ar trebui să-şi facă ei schiţele, predicile n-ar mai fi văzute din fotoliu cu pisica în braţe. Ci live.

Fără Internet, Vasile Oprea n-ar mai fi picat victima “farsorilor” de pagini Facebook, Vladimir Pustan n-ar mai fi fost acuzat că şi-a făcut cruce, cutare predicator că poartă cravată, că are barbă sau chelie... Certurile dogmatice dintre creştinii confesionali ar fi fost cvasinecunoscute. Ba chiar Dumnezeu ar fi fost mai puţin ridiculizat.

Cu Internet am depistat ceva ce ne doare: adevărata faţă a creştinului ! Pentru că în Biserică, oricât ne-am strădui, nu reuşim să radiografiem corect, dar în libertatea ce-o oferă lumea virtuală se vede adevăratul caracter.

Nu cer să abandoneze creştinii Internetul. Nici blogăreala. Sunt benefice pentru creşterea Împărăţiei Cerurilor. Însă, ori de câte ori postează, sau fac comentarii, îi rog frumos : întîi să se uite în ... sus !



Nicolae Geantă
sursa: www.ciresarii.ro
Mircea Pele
Mircea Pele
Admin
Admin

Mesaje : 166
Data de inscriere : 05/04/2010
Varsta : 35
Localizare : Curtici

https://crestini.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum