Despre aristocraţii - Vladimir Pustan

Schopenhauer spunea că sunt în lumea noastră doar trei aristocraţii.

A naşterii – când părinţii au avut la rândul lor butuc bun; a banilor - când ai suficient de mulţi să-i azvârli în stânga şi-n dreapta spre enervarea proletariatului şi a spiritului - când ai ajuns să treci dincolo de ce-ţi spune şcoala şi societatea şi să gândeşti liber şi neîngrădit.

Cei cu bani sunt avantajaţi pentru că îşi pot cumpăra ranguri şi diplome, dar aici este un prim defect sesizat de vrăjitorul din Oz când s-a uitat la sperietoarea burduşită cu paie şi i-a spus: „Minte nu pot să-ţi dau, dar pot să-ţi dau o diplomă”. Cu bani îţi poţi cumpăra şi cărţi aşezate într-o bibliotecă aristocrată, dar cu bani nu-ţi cumperi cultură.

Admirăm tâmp pe cei cu bani, pentru ceea ce-şi pot permite şi îi fericim ştiind că în Biblie scrie negru pe alb că cine ştie multe are şi multe dureri. Pe ei nu-i doare nimic… Îi admirăm, nu-i iubim, vorba lui Rochefocauld care zicea că-i greu a admira pe cineva şi a-l iubi în acelaşi timp.

Pe cei născuţi boieri îi compătimim pentru că în afară de trecutul prăfos nu le-a mai rămas mare lucru, iar un titlu nobiliar nu ţine de foame.

Mai rămâne spiritul dar care nu trebuie confundat cu cultura generală sau cu sclipirea vicleană a unei minţi tupeiste. Schopenhauer a avut spirit (el s-a gratulat cu asta) dar a împins o bătrânică pe scări, ce în cădere a rămas schiloadă pe tot restul vieţii.

Spiritul e acea parte ce, înnobilată de Hristos, te obligă să fii lumină şi sare şi să fii o bucurie pentru aproapele de lângă tine, oricât de departe ar fi.

Iar pentru asta nu-ţi trebuie câteodată decât un ac ca la Dorca din Scriptură.


V l a d i m i r _ P u s t a n
sursa: www.ciresarii.ro