Timpul zboară, noi tot aceiaşi? - Fintoiu Alexandru

Timpul zboară. Asta este concluzia colegilor mei de birou; aş zice că, la un studiu sociologic, aceasta ar fi concluzia omenirii de azi. Totuşi, faptul că zboară, nu le dă oamenilor de gândit; rămân în aceeaşi ignoranţă faţă de Dumnezeu, fac aceleaşi păcate, ba mai mult, parcă, pentru unii, trecerea rapidă a vremii, reprezintă un frate mai mic al unui spirit nesfânt cu miros de iad, care îi îndeamnă şi mai mult la a gusta cu nesaţ din clipă şi din păcat… Biblia ne învaţă să ne numărăm bine zilele pentru că sunt scurte.

Din punct de vedere istoric, Hristos a împărţit timpul în două.

Din punct de vedere psihologic, felul în care percepem timpul, diferă de la om la om; activităţile plăcute îl dilată, celelalte mai puţin atrăgătoare, îl prelungeşte parcă la nesfârşit.

Din punct de vedere fizic, timpul, nu-l putem măsura cu privirea, însă îl putem vedea cu inima. Ceasornicul ei ne aminteşte că nu suntem ficşi în pământ, că rădăcinile noastre sunt în al treilea cer.

Geografic vorbind, timpul este desfăşurat în interiorul unor graniţe. Dumnezeu însuşi a fixat nişte garduri timpului şi ne spune că fiecare lucru îşi are vremea lui. Vă daţi seama ce s-ar fi întâmplat dacă n-ar fi fost aşa? Timpul îşi are un dreptar al lui, o mireasmă de drept roman în sine.

Timpul vorbeşte… Ne dăm seama privind la perii albi, la uitarea din noi, la toamnă şi la vară.

Timpul nu are baterie căci acumulatorul lui este Hristos. Nu poate fi oprit şi merge neobosit; fie că trece repede sau încet, are numitorul comun în fugitivitatea lui, în existenţa lui. Nimeni nu-l poate opri; singur Dumnezeu a făcut asta o singură dată, pentru biruinţa poporului Său.

Timpul are însă naş, cum zicem noi, românii; va veni o vreme când veşnicia îl va schimba. Acolo nu va mai fi mâine, pentru că va fi un veşnic azi; acolo nu te vei plictisi, nici planuri de viitor nu vei face şi nu vei mai pierde vremea pentru că nu vei mai avea ce să mai pierzi.

Spunea Dumitru Stăniloae că, el, timpul, “… este distanţa dintre chemarea lui Dumnezeu şi răspunsul tău”, ceea ce aş zice că nu este altceva decât har…

Care este răspunsul tău la harul Lui? Nietzsche zicea că “timpul este focul în care ne ardem existenţa.” În cazul în care Îl refuzi pe Hristos, s-ar putea ca nu timpul, ci veşnicia să fie focul în care să arzi, un foc de chin, de plâns, de amintiri şi de regrete eterne…

Dumnezeu îşi lasă un timp, ce vrei să faci cu el? Timpul, pentru fiecare din noi, se poate sfârşi oricând. Iar, dacă se sfârşeşte, ne va găsi împăcaţi cu Dumnezeu?


Fintoiu Alexandru
sursa: www.ciresarii.ro