Ascultare şi sacru - Fintoiu Alexandru

Eram copil… Stăteam în vacanţe la bunici, la ţară; îmi amintesc cum de multe ori eram urmărit cu nuiaua de bunica mea, din cauză că nu ascultam. Fugeam de rupeam pământul, cu disperare, de nuiaua aceea aşa de „izbăvitoare” şi dătătoare de învăţătură. Nu-mi plăcea mustrarea, mai ales dacă o şi simţeam.

Când mă gândesc la ziua de astăzi, cum Dumnezeu, parcă ne aleargă de multe ori folosind Cuvântul ca pe o nuia, iar noi, tot mereu în fugă, nu cumva să-L lăsăm să arate în noi calea cea bună, să ne atingă eventual; când Dumnezeu vede că nu merge aşa, face uz de pedepse mai mari, că doar mustră pe cine iubeşte, dar noi, noi tot fugim… Sărim garduri, sărim legi, facem rabat de la Biblie, încercăm pe uşa din spate şi uităm că Dumnezeu e şi acolo. De El nu putem fugi.

Iona a încercat şi el să fugă, fără să-şi dea seama că nici chiar de el însuşi nu poate fugi, cu atât mai mult de Dumnezeu; rezultatul a fost o invenţie: ideea primului submarin, nu i-a venit omului, ci lui Dumnezeu. A făcut-o ca Iona să se liniştească, să se regăsească, să nu mai alerge ca un bezmetic în neascultare.

Şi noi fugim ca el… Trăim viaţa în fugă, mâncăm în fugă, dormim în fugă, pe Dumnezeu Îl gustăm în fugă; şi când murim parcă tot fugim şi-atunci. Avem nevoie de linişte, uneori chiar de un peşte care să ne înghită aici, ca să nu fim înghiţiţi pe veci, dincolo. Însă, să nu uităm, doar o singură dată hainele noastre pot mirosi a peşte; dacă de ani întregi, noi tot înghiţiţi suntem, cu haine îmbibate în conserve de neascultare şi fugi, duhnind a profan, la sfârşit, Dumnezeu s-ar putea să fugă şi El de noi.

Să ne îmbrăcăm cu ascultare şi cu sacru, oameni buni…


Fintoiu Alexandru
sursa: www.ciresarii.ro