Sărbătorile “creştine” între creştinism şi păgânism

An de an oamenii se frământă extraordinar de mult odată ce se apropie ziua în care zicem noi că sărbătorim ceva, fie Paştele, fie Crăciunul sau alte sărbători cu conotaţii creştine. De fiecare dată îmi pun aceleaşi întrebări, ce sărbătoresc aceşti oameni? De ce atâta agitaţie? Cui foloseşte atâta trudă? Dacă îi întrebi pe mulţi dintre ei, mulţi nici măcar teoretic nu ştiu. Ce să mai vorbim de practic, de ce trebuie să se facă toate pregătirile istovitoare în fiecare an?
Mă gândesc că deşi aceste sărbători au devenit din ce în ce mai obscure şi mai lipsite de sens spiritual, totuşi nu exclud ipoteza ca unii să caute un sens spiritual, alţii în această perioadă să fie mai atenţi cu viaţa lor, alţii să-şi confeseze păcatele, etc. Deşi am enumerat câteva lucruri care par cumva pozitive, sărbătorile nu au puterea şi nici nu pot să contribuie semnificativ pozitiv asupra oamenilor căutători de adevăr. Pe ce îmi bazez argumentul? Dacă a fost un popor în istorie care a avut o lege clară cu privire la sărbători, atunci acel popor a fost poporul evreu. De-a lungul existenţei sale zbuciumate acest popor a şi sărbătorit mult. Vechiul Testament este plin de referinţe cu privire la sărbători, numai că de foarte multe ori Dumnezeu s-a pronunţat dur (vezi Amos 5:21) la adresa lor pentru că fie amestecau nelegiuirea cu sărbătoarea, fie modul lor de viaţă era departe de Dumnezeu şi Îl necinsteau zilnic, aşa că sărbătoarea în sine era un mod insultător de închinare şi era de aşteptat plânsul şi pocăinţa lor înaintea lui Dumnezeu, iar sărbătoarea să fie cu adevărat un moment de bucurie.
Ce lipseşte şi ce au sărbătorilor din zilele noastre? În primul rând nu au suportul biblic. Oricât am vrea să le aşezăm cumva în Noul Testament, oricâte justificări am căuta, nu vom găsi. Domnul Isus nu a instituit nici o sărbătoare în modul cum ne gândim noi astăzi. Crăciunul spre exemplu este o sărbătoare păgână , dar căreia i s-a dat motiv nou: Naşterea Mântuitorului. De ce nu a cerut oare Domnul nici o sărbătoare? Nu ştim. Am putea trage totuşi o concluzie bazată mai degrabă pe istoria Vechiului Testament. Oamenii au considerat un sprijin al religiozităţii lor decât un mod de apropiere de Dumnezeu, sărbătorile au devenit un fel de justificare a sfinţeniei lor. Spre exemplu atunci când Domnul făcea minuni, fariseii se umpleau de mânie pentru că Domnul Isus încălca Sabatul. La fel astăzi în creştinismul tradiţional decăzut sărbătoarea este idolatrizată în detrimentul cinstirii lui Dumnezeu şi în folosul semenului. Am crescut la ţară într-un sat majoritar ortodox. În sărbători oamenii nu mergeau la biserică ci mai degrabă erau adunaţi la porţi sau pe șanțuri şi discutau despre tot satul, dar dacă îndrăzneai să mergi la câmp cu sapa era mare problemă. Unii chiar strigau că e sărbătoare mare şi cu cruce roşie şi noi le răspundeam, că nu are mai mult de 24 de ore. Bârfa pe șanț este ceva absolut normal în timpul sărbătorilor, dar asta fac în special oamenii în vârstă. Generaţia tânără în sărbători se destrăbălează la maxim. Cu sapa e păcat să mergi la câmp că bate gheața strigau unii, dar după părerea lor nu e păcat să mergi la discotecă sau la bal cum era pe vremuri. Preoţii ortodocşi dacă şi-ar dori cu adevărat ca enoriaşii lor să sărbătorească, ar trebui să interzică prin canoane discotecile, beţiile, distracţiile şi desfrâul. Apostolul Petru are o definiţie clară; potop de desfrâu 1 Petru 4:5,5
“Ajunge, în adevăr, că în trecut aţi făcut voia neamurilor şi aţi trăit în desfrânări, în pofte, în beţii, în ospeţe, în chefuri şi în slujiri idoleşti neîngăduite.
De aceea se miră ei că nu alergaţi împreună cu ei la acelaşi potop de desfrâu şi vă batjocoresc.”
Argumentul contextualizării, sincretism sau frică de oameni?
De ce să ţinem sărbătorile? Ele nu au suport biblic. Nimeni nu se poate lăuda că au fost primite din partea Domnului. Nimeni, nu cred că are curajul să ia Biblia şi să-şi găsească cumva vreun verset pentru aşi consolida tradiţia obscură a ortodoxiei. Nici măcar ortodocșii nu prea au curajul să-şi susţină toate aberaţiile doctrinare cu ajutorul Bibliei. Ei o fac cu ajutorul tradiţiei lor întortocheate şi ambigue. Mă repet, pentru evanghelici tradiţia nu trebuie să aibă nici o autoritate. Noi credem că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu inspirat prin Duhul Sfânt. Totuşi de ce aşa de mulţi evanghelici sărbătoresc?
Primul argument este sincretismul.
În aceste sărbători există şi elemente ale creştinismului, există acele fraze ca “Hristos a înviat” care ne fac să credem că ortodocşii fac ceva bun şi cred în ceva bun. Nu mă mişcă cu nimic oameni care înjură cât de mult pot de dimineaţa până seara dar când vine Paştele spun şi ei salutul “Hristos a înviat”, ceea ce ar trebui să audă oamenii din partea noastră este că conform Scripturii, Dumnezeu pedepsește pe cel ce ia în deşert Numele Lui, ori cu o floare nu se face primăvara. În ultimii ani sincretismul se manifestă tot mai mult, în muzică, în învățătură, şi poate cel mai frecvent este în comportament.
Al doilea argument, frica de oameni.
Când eram la ţară am sesizat că cei din biserică se împărţeau în două tabere. Dacă cineva se ducea la câmp într-o zi de sărbătoare, erau unii care se supărau grozav, folosind fraza: ce zic oamenii? Deşi eram copil, ideea mă devasta. Tot timpul am văzut în aceasta laşitate şi frică nejustificată de oameni. Aveam un vecin ortodox cu numele care nu-i păsa de nimeni. Chiar dacă era a doua zi de Paşti se ducea la arat sau îşi făcea liniştit treburile şi noi mereu trebuia să stăm liniştiţi ca nu cumva să supărăm ortodocşii. Ce înşelare! Mulţi credeau că aşa arătăm o mărturie bună. Adevărul este dureros. În loc să mergem la băncile lor şi să le spunem că se duc în iad cu sărbătorile lor, cu desfrânările şi beţiile lor, plecam ruşinaţi că nu respectam cumva sărbătorile lor şi eram ridiculizaţi atât de ai noştri cât şi de ortodocşi. Cei care au crezut că prin aceasta arată o mărturie bună şi în felul acesta oamenii se vor pocăi sau înşelat amarnic. Este nevoie de zeci de ori de mai multă confruntare a oamenilor cu adevărul Evangheliei decât tăcerea şi laşitatea noastră sincretică pentru ai împiedica să meargă în iad.
Al treilea argument, risipa sărbătorilor.
Apostolul Petru a fost tranşant. Lumea în care trăim indiferent de veac sau epocă zace în cel rău. El, satan îi manipulează şi-i îndepărtează pe oameni de Dumnezeu prin diverse mijloace. Dar oare unde poate să ducă potopul de desfrâu? Care sunt valurile acestui potop? Totul începe cu ore pierdute prin magazine, cadouri care sunt aruncate cât colo, călătorii distractive, mese de crapă burţile (unii mai ajung şi pe la spital), şi se termină cu multă mizerie şi munţi de gunoaie care trebuie îndepărtaţi de către companiile de salubritate. Ce loc are Dumnezeu în aceste lucruri? Poate să privească El cu plăcere la toate atrocităţile care se întâmplă în timpul sărbătorilor? Poate El să se bucure de beţiile excesive ale atâtor oameni care apoi iau în deşert Numele Lui?
O poziţie clară.
Am ales cu ani de zile în urmă să ignor sărbătorile, şi nu îmi schimb poziţia. Nu am ce să reciclez din munţi de gunoaie. Oricât de mult se încearcă să ni se spele creierul prin posturile de radio creştine, prin mesajele păstorilor, prin muzică şi concerte creştine, prin reviste creştine, prin bloguri, prin televiziunile seculare, prin presă, prin mesajele prelaţilor, nu mă impresionează nimic. Suntem o naţiune tot mai oarbă, tot mai puţin suntem gata să confruntăm adevărul, pentru că adevărul este prea dureros. Ne este teamă de propriile stafii imaginare sau mituri zidite de păgânism dar vopsite cu imagini “creştine”. Ne este tot mai teamă să ne întoarcem la Biblie. Avem deja prea multe surogate ieftine cu care ne-am obişnuit şi de care am devenit chiar dependenţi. Doar întoarcerea la Adevăr ne aduce vindecarea, evitarea lui integrală ne face să căutăm jumătăţi de adevăr şi să ne înşelăm singuri. Alege să fii diferit de lume.


preluat de pe http://treziresireforma.blogspot.com/