Între sinucidere și viață - Alexandru Fintoiu

Nu-mi vine să cred ce articol am citit într-un ziar zilele acestea. Titlul suna aşa: “Cum se sinucid românii.” S-a ajuns să se facă statistici, câţi au murit anul trecut, câţi anul acesta. Probabil cifrele vor creşte.

Cred însă că în realitate, cifrele sunt mult mai mari, mult mai mari. În fiecare zi, cineva are şansa să-L întâlnească pe Hristos şi să rămână cu El. Refuzul este sinucidere şi amăgirea că încă trăieşte. Adevărul este că fără Dumnezeu suntem nişte morţi perfecţi, fie că suntem la costum şi cravată ori că purtăm tricou şi şlapi.

O nevoie mai acută de viaţă ca în vremurile acestea n-am mai văzut. Totul are nevoie de înnoire. E clar că nu poţi să trăieşti în fiecare zi cu capul în televizor sau calculator pentru că devi robot. În aceste condiţii nu mai trăim ci suntem nişte marionete care acţionează în urma unor impulsuri.



E vară afară si nici nu ne-am dat seama. Teii înfloriţi emană peste dealuri un miros de viaţă pe care nu-l simţi la ştirile de la ora 17. Câţi am mers în ultimele zile printr-o poiană înflorită şi câţi am simţit mirosul de paie si flori uscate de fân?

Pe câţi ne-a prins ploaia zilele acestea, nu la volanul unei maşini ci în mijlocul naturii? Am o vagă impresie că oamenii au înlocuit ceea ce Dumnezeu a creat cu ceea ce ei au creat. E clar că percepţia are de suferit.

Preferăm mall-uri cu grădini, preferăm comoditatea fiarelor conduse de nebunia vitezei şi să mâncăm disperaţi fripturi la ora zece noaptea ca să nu mai putem dormi. E sinucidere curată.

Noi chiar avem suflet oameni buni! Hristos îi poate da viaţă dacă nu-L refuzăm...



Alexandru Fintoiu
sursa: www.ciresarii.ro