Creştinism şi lungul nasului - Dani Surducan

A-ţi vedea lungul nasului este cel mai mare şi ieftin cadou pe care-l poţi face zilnic aproapelui. A-ţi vedea gardul, limita, graniţa până unde-ţi poţi planta şi dezvolta talentele este o mare binecuvântare pentru obştea în care ne ardem zilele pe plita timpului. Tot mai agasanţi sunt în ultima vreme cântăreţii sau „scârţoreţii“ apăruţi ca blugii după revoluţie şi care nu pot să-mi dau seama cine a avut nesăbuinţa să le pună microfonul în mână şi să-i mai şi trimită în misiune pe la alte biserici... sau poate numai aşa au scăpat de ei trimiţându-i să polueze şi alte microfoane cu vocile lor superbe de stins timpane. E un mare chin şi pentru ei să cânte şi pentru noi să-i ascultăm şi greu mă abţin la terminarea maltratării să nu-i invit insistent să-mi cânte şi la înmormântare în serile de privegheri după ora 1 noaptea când şi cea mai rezistentă babă se retrage din preajma mortului. Ei... atunci să-mi cânte! Sau şi atunci există pericolul să nu pot bate-n poarta cerului pentru că-mi ţin degetele-n urechi.

Înţelegem că sora Vica, eterna domnişoară de 50 de ani, este o cruntă spaimă pentru surorile mai tinere care pentru a ieşi o ţâră în decor forţează şi acest dar al cântatului pe care nu l-a mai folosit decât atunci când striga puii la grăunţe în verile demult apuse când vacanţele de vară se făceau la bunici... acum se fac pe net. Acest fel de ieşit în decor e oarecum scuzabil... de vină-i sora Vica!

Dar culmea nesimţirii este atinsă de cântăreţii-scârţoreţi musafiri care pe lângă nesimţirea pastorului ce le dă dezlegarea de-a tulbura şi alte parohii, pe lângă nesimţirea lor de-a cânta cinci cântări într-un program... mai vin la cea de-a şasea cântare şi anunţă cu dezinvoltură că au şi cd-uri de vânzare completând şirul lung de nesimţiri cu nesimţirea studioului de înregistrări ce se face vinovat de răspândirea virusului. Nu numai că nu-şi văd lungul nasului... dar au şi tupeu neică! Adică proştii-şi vând prostia în speranţa că alţi proşti le cumpără prostia. Comerţ cu prostie.

Lucian Blaga spunea: ”Când faci aprecieri pozitive sau negative despre un om, despre faptele sau opera lui, nu uita că acestea sunt implicit şi un certificat ce ţi-l dai cu privire la puterea şi nivelul propriului tău spirit critic. Prin orice critică cu privire la altul trădezi într-un fel cine eşti şi unde stai.“ Adică aceşti cântăreţi de cârciumi goale nu sunt altceva decât produsul încurajărilor noastre, ei sunt noi. Cum să nu ungi cu linguşeli şi aprecieri pe pruncul singurului patron din biserică?... mai ales că tacsu` are depozit de materiale de construcţii şi peste o lună încep lucrările la noua biserică. Cum să refuzi şansa de-a intra în graţiile consilierului de la primărie lăudându-i fata ce tocmai prin cântarea ei a făcut păianjenii din colţurile inaccesibile să-şi strângă de bună voie pânzele şi să o taie în cimitir. De aici şi până la a scoate cd-uri nu-i nevoie decât de bani... şi asta-i problema babacului.

Tot Blaga spunea că toleranţa fără margini e cochetărie cu sinuciderea... sau poate că în bisericile noastre până şi sinuciderea a devenit o imposibilitate... păi cum să se sinucidă morţii. Durerea e că noi suntem morţi în creştinism nu în fire, firea-i vie, dovadă stau vânătăile aproapelui.

Îmbulzeala pe microfoane şi scene indiferent dacă ai sau nu talent de-a cânta şi încânta cerul şi fraţii este o dovadă a inculturii duhovniceşti. Darul dat e spre folosul altuia... dar ne doare-n cot de asta.

Noi, cei fără darul portativului şi blocaţi cu cheia sol putem liniştit cânta la topoare şi drujbe pentru că cele mai divine note muzicale se scot din lemnele văduvei.


Dani Surducan
sursa: www.ciresarii.ro