Împărăţia lui Dumnezeu în dauna singurătăţii - Fintoiu Alexandru

Una din bolile care macină oamenii astăzi este singurătatea. Omul a fost făcut să fie o fiinţă socială şi sociabilă, mai ales creştinul.

Creştinul nu poate trăi singur; spiritualitatea din el în nici un caz. Doar mormintele văruite nu simt nevoia de biserică. Ele sunt doar ataşate la o biserică. Am întâlnit oameni nemulţumiţi care au zis că îşi fac singuri biserică în familia lor, fără frecventarea unei adevărate biserici. Probabil că şi din Biblie îşi vor scoate versetele preferate, ghidându-se doar după ele; ceva de genul „Doamne, Îţi zic eu cum să faci…”

Singurătatea apare din pricina neadaptării la situaţiile de viaţă, alteori din prea mult egoism şi uneori din lipsa slujirii.

Dumnezeu zice că noi trebuie să stăm în părtăşie unii cu alţii, să avem legături între noi. Altfel suntem mâncaţi de lupi cu blană cu tot; nici urma paşilor nu mai rămâne. Trebuie să învăţăm să trăim împreună ca să fim biruitori. Oile protestatare şi greviste sunt uşor de prins şi greu mai scapă din ghearele păcatului şi neascultării.

Singura dată când Dumnezeu acceptă izolarea, este ca să ne vină mintea la cap; vezi Nebucadneţar, priveşte şi la Iona dar şi la pilda cu oaia rătăcită. Au fost greşeli din care s-a învăţat că repetiţia lor e sinucidere.

Bacovia zicea într-una din poeziile lui, că e singur şi că îl poartă gândul spre locuinţele lacustre. Greşelile repetate fac din noi singurătăţi şi peşteri.

Iertarea lui Hristos şi ascultarea de El ne umple de căldură şi creează în noi plinătate şi Împărăţie.


Fintoiu Alexandru
sursa: www.ciresarii.ro